Departamente
Administrația clinicii
Echipa administrativă are grijă de organizarea proceselor de muncă și asigurarea logisticii necesare, pentru ca medicii și pacienții să fie maxim satisfăcuți de serviciile, orarul și sistemul de lucru al clinicii.
Mesaj din partea Directorului General, Valeriu OGLINDĂ:
„Mai bine de 35 de ani medicii de la Sancos își îndeplinesc cu dăruire misiunea – cea de a realiza un act medical calitativ, cât și de a crește gradul de conștientizare a pacienților asupra importanței profilaxiei bolilor. „E mult mai simplu să previi, decât să tratezi”. Ne dorim să promovăm cultura sanitară și, în același timp, să creștem nivelul de satisfacție a pacienților noștri, oferind servicii de calitate, prețuri competitive și operativitate în deservire.
Suntem convinși că succesul nostru depinde de o abordare interdisciplinară: întâi de toate vedem în pacient omul, apoi boala. Ne bucurăm că putem oferi pacienților noștri un spectru larg de servicii consultative și de diagnostic în cadrul aceleiași clinici.
Mizăm mult pe cultura corporativă și pe tradițiile pe care am reușit să le dezvoltăm în cadrul clinicii noastre. Echipa noastră medicală este cea mai de preț resursă. Avem profund respect și apreciere pentru toți angajații: de la medici, asistente, personal administrativ, până la personalul tehnic și auxiliar. Fiecare are un rol enorm în deservirea pacienților noștri.
Credem că fiecare locuitor la Moldovei are dreptul la un tratament de calitate la un preț accesibil care, totodată, să ne permită să țintim performanța prin investiții constante în resursele umane, tehnologii și utilaje moderne, cât și în parteneriate alese cu grijă.
Vom continua să fim alături de pacienții noștri prin servicii noi și accesibile, prin specialiști valoroși și deschidere totală. Mulțumim că alegeți Clinica Sancos!”
Medicii Departamentului
-
Oglindă Valeriu
+Director
-
Gurschi Victoria
+Vice Director, Medic imagist-sonografist