Departamente
Blefaroplastie
Blefaroplastia (corecția chirurgicală a pleoapelor) are ca scop îndepărtarea excesului tegumentar și de țesut adipos de la nivelul pleoapelor superioare sau/și inferioare. Pliurile de piele și «punguțele» de grăsime de la nivelul pleoapelor dau aspectul de ochi obosiți în permanență, uneori excesul de piele cauzează chiar reducerea cîmpului vizual. Corecția chirurgicală se poate efectua în același timp la pleoapele superioare și inferioare și asociată sau nu cu liftingul facial.
Indicații
Pacienții care beneficiază de această intervenție au în general peste 35 de ani, dar sunt anumite situații când se poate efectua și mai devreme de această vîrstă, caz în care se extrag mai ales pernuțele de grăsime care predomină sub piele. Important este că starea de sănătate a persoanei să fie bună, iar înainte de intervenție este bine să se facă un control oftalmologic mai ales la pacienții purtători de ochelari.
Riscurile operației
Orice intervenție chirurgicală implică riscuri. Blefaroplastia trebuie efectuată de un chirurg cu experiență în domeniu și atunci riscurile sunt minore și de cele mai multe ori, imprevizibile.
Dintre acestea poate fi sângerarea, care este foarte rară, datorită aplicării unor manevre blânde intraoperatorii și a unui instrumentar specializat. Îndepărtarea exagerată a excesului de piele, mai ales la pleoapa inferioară determină apariția ectropionului – retracția pleoapei inferioare ce împiedică închiderea completă a ochiului, situație care, dacă nu se ameliorează în timp de 1 lună, trebuie remediată chirurgical.
Indicații preoperatorii
Cu 2 săptămâni înaintea operației, întrerupeți consumul de aspirină sau alte medicamente ce pot influența coagularea sângelui. Intervenția chirurgicală se efectuează înafara zilelor de menstruație. Dacă aveți probleme medicale (tensiune, afecțiuni vasculare, diabet, epilepsie, alergii la diverse medicamente etc.), anunțați medicul chirurg. Evitați fumatul cu cel puțin 2 săptămâni înainte de operație, precum și expunerea la soare sau solar.
Blefaroplastia superioară se practică de obicei cu anestezie locală, asociată sau nu, cu analgezie intravenoasă ușoară. Pacientul are un somn superficial, din care se poate trezi rapid, poate colabora cu chirurgul pe masa de operație și este insensibil la durere. Blefaroplastia superioară și inferioară poate fi efectuată și cu anestezie generală pentru un confort maxim atât pentru pacient, cât și pentru chirurg.
Durata operației este între 1-3 ore, în funcție de amploarea intervenției. Aproape întotdeauna se începe cu pleoapele superioare, apoi se trece la cele inferioare. Inciziile se fac la nivelul sanțului palpebral superior, iar la pleoapa inferioară se fac la 2 mm sub marginea genelor. Pielea se separă de mușchiul subiacent, se extrag punguțele, de grăsime în exces, iar surplusul de piele se îndepărtează. Sutura se face cu fire foarte fine, care se înlătură la a 4-5 zi, iar edemul se menține în aproximativ 7-12 zile.
Spitalizarea postoperatorie
Dacă intervenția chirurgicală se efectuează cu anestezie locală, pacienta poate pleca acasă, cu condiția să respecte strict indicațiile de repaus în noaptea respectivă. În cazul în care intervenția se realizează cu anestezie generală, este indicat să fie spitalizată preț de o zi. În timpul spitalizării se aplică ochelari speciali de răcire și picături cu antibiotic local. Întrucât edemul și echimozele apar rapid postoperator, este recomandat să aveți ochelari fumurii de protecție în momentul externării.
Recuperarea postoperatorie
Edemul și echimozele ce apar postoperator dispar în 7-18 zile, timp în care este recomandat să întrerupeți activitatea la locul de muncă sau cel puțin în primele 3 zile.Activitatea fizică intensă poate determina creșterea tensiunii arteriale, favorizând apariția sângerării. Intrucât ochiul este ușor mai sensibil la soare și vânt, este recomandată purtarea ochelarilor de protecție fumurii până la trecerea vânătăilor. Cicatricile rămân albe și subțiri după câteva săptămâni de la operație.
Medicii Departamentului
-
Conțu Ghenadie
+Chirurg plastician, șef departament Chirurgie
-
Conțu Oleg
+Chirurg plastician, flebolog
-
Pașa Sorin
+Chirurg plastician
-
Musteață Adrian
+Chirurg plastician