Departamente
Reconstrucţia mamară
Cancerul de sân reprezintă o boală gravă, pe care din păcate o întâlnim tot mai frecvent, afectând un număr din ce în ce mai mare de femei tinere. Deşi face parte din categoria bolilor maligne, este unul dintre cancerele care descoperite şi tratate precoce, se poate vindeca.
Mastectomia (extirparea chirurgicală a glandei mamare) este soluţia salvatoare. Pe de altă parte mastectomia este o intervenţie chirurgicală mutilantă.
La ora actuală, sânul poate fi reconstruit. Departamentul de Chirurgie plastică şi Reconstructivă al Clinicii ”SANCOS” dispune de numeroase soluţii chirurgicale care va pot ajută să va recăpătaţi sânul pierdut. Astfel veţi putea reveni la o viaţă normală, fiind pe deplin o învingătoare în lupta cu cancerul.
În planificarea operaţiilor de reconstrucţie mamară chirurgul se conduce de principiile oncologice, în baza cărora raţionalismul, termenii şi metodele de chirurgie plastică reconstructivă sunt în strictă dependenţă de tipul şi răspîndirea tumorii şi de planificarea tratamentului specializat. Alegerea metodei de reconstrucţie a glandei mamare se discuta cu fiece pacientă. Se explică avantajele şi dezavantajele fiecărei metode de reconstrucţie mamară. Se iau în consideraţie particularităţile locale a ţesuturilor, atitudinea pacientei faţă de o metodă sau altă.
Metodele inovative ale chirurgiei reconstructive permit redarea unor sâni maximal similari că formă şi aspect exterior celor sănătoşi.
Planificarea operaţiei
La planificarea operaţiei de reconstrucţiei a glandei mamare se poate proceda imediat după stabilirea diagnozei de cancer mamar. Chirurgul va va examina şi va alege metoda chirurgiei reconstructive optimă, reieşind din starea sănătăţii, anatomie, vârstă şi scopurile propuse. Soluţia ideală ar fi conlucrarea oncologului cu chirurgul plastician.
Reconstrucţia formei sânilor feminini poate fi efectuată prin diferite metode:
- Reconstrucţia cu ţesuturi propriii cu ajutorul lambourilor musculo-cutanate (lamoboul TRAM, lamboul DIEP, utilizarea unul lambou din muşchiului mare dorsal, lamboului fesier);
- Endoprotezarea glandei mamare (cu implant siliconic sau pe baza de ser fiziologic);
- Combinarea celor două metode.
Reconstrucţia sânilor cu utilizarea implantului se efectuează în cazul rezecţiei glandei mamare cu păstrarea muşchiului pectoral. La prima etapă se aplică expanderul, care reprezintă o construcţie specială din silicon sub formă de sac gol, care se implantează în muşchiul pieptului. După operaţie, printr-un dispozitiv special se introduc mici porţii de ser fiziologic pe parcursul a 2-3 luni. Expanderul se măreşte treptat, întinzând muşchiul şi pielea deasupra acestuia. Apoi se procedează la a două etapă a operaţiei, când expanderul se îndepărtează, iar în cavitatea formată se implantează o proteză de glandă mamară.
Reconstrucţia sânilor cu utilizarea ţesuturilor proprii ale pacientului.
Dacă glanda mamară este extirpată împreună cu muşchiul pectoral sau în cazul unei induraţiei (fibroze) a pielii după terapia cu raze, atunci se recomandă operaţia cu utilizarea propriilor ţesuturi ale pacientului. Dacă mărimea glandei mamare a pacientului este mică, atunci se realizează cu lambou toraco-dorsal. Mai întâi se dezinserează lamboul musculo-cutanat de pe spate, iar mai apoi se mută pe peretele toracic.
Lamboul TRAM (lamboul transversal al muşchiului drept al abdomenului), reprezintă una din renumitele realizări ale chirurgiei plastice moderne, fiid considerată cea mai bună metodă de reconstrucţie a glandei mamare. Pielea segmentelor inferioare ale peretelui abdominal anterior este ideal potrivită după culoare şi consistentă pentru restabilirea glandei mamare. Lamboul permite obţinerea unui volum suficient de ţesuturi şi a unei suprafeţe de piele cu lezarea minimă a zonei donatoare.
Această metodă de reconstrucţie a glandei mamare este mai complicată decât întinderea pielii. Pe de altă parte, când sânii sunt restabiliţi în întregime cu utilizarea de ţesuturi proprii, aceştia au un aspect natural.
Particularităţile operaţiei
- Întotdeauna vor rămâne cicatrici vizibile pe sânii restabiliţi, precum şi pe zona donatoare (în cazul aplicării metodei de transfer liber a lamboului);
- Simetria absolută este imposibilă, de aceea se recomandă efectuarea ulterioară a unei operaţii suplimentare la glanda mamară sănătoasă pentru a realiza simetria formelor;
- Operaţia nu influenţează eventualitatea îmbolnăvirii de cancer mamar;
- Dificultăţi în examinarea medicală, de obicei, nu apar;
- Operaţia îmbunătăţeşte aspectul exterior şi, un lucru important, ajută la debarasarea de disconfortul psihologic.
Operația de restabilire a sînului finisează cu reconstrucția mamelonului și cu tatuajul cosmetic al areolei.
Medicii Departamentului
-
Conțu Ghenadie
+Chirurg plastician, șef departament Chirurgie
-
Conțu Oleg
+Chirurg plastician, flebolog
-
ROȘCULEȚ Vadim
+Medic mamolog
-
Musteață Adrian
+Chirurg plastician