Departamente
Schimbul implantelor mamare
Augmentarea mamară e considerată de succes dacă aduce satisfacție pe termen lung.
Сauzele cele mai frecvente a operațiilor de schimbare a implantelor mamare sunt: contractura capsulară, deplasarea implantului, ruptura implantului și seromul. În unele cazuri pacienta solicită un volum mai mare a implantului sau nu este satisfacută de forma sînilor, care s-au mai schimbat în timp în rezultatul fluctuației masei corporale și ptozei. Înlăturarea implantelor fără vre-o motivație bine determinată se întîlnește rar.
Următoarele opțiuni sunt oferite pacientelor, care se confruntă cu probleme după augmentația mamară:
- Doar observarea în dinamică (clinică și ultrasonografică);
- Extragerea implantelor, cu sau fără mastopexie (ridicare a sînilor);
- Extragerea implantelor și replasarea noilor implante (cu sau fără capsulectomie);
- Extragerea implantelor, replasarea noilor implante (cu sau fără capsulectomie) și cu mastopexie;
Principiile generale în augmentațiile secundare (schimbarea implantelor), se bazează pe următorii piloni:
- selectarea pacientelor;
- informarea pacientelor;
- planificarea preperatorie și selectarea implantelor;
- tehnica minuțioasă chirurgicală;
- îngrijirea corectă postoperatorie.
Tehnica chirurgicală:
Extragerea implantelor, capsulectomia (înlăturarea capsulei implantului), schimbarea sediului implantelor și plasarea implantelor noi constituie standardul de aur al în tratamentul contracturilor capsulare. Plasarea implantelor submuscular se asociază cu frecvență mai mică de contractură capsulară.
Alegerea tehnicii chirurgicale în operația secundară depinde de motivul reoperației, de sediul implantului în augmentarea primară, de particularitățile individuale ale țesuturilor moi, de modelul de implant nou, care se replasează.
Perioada de reabilitare
Pacienta ramîne în staționar pentru două zile. Perioada de reabilitare este de 1-3 luni. Se recomandă în prima lună după operație de a limita efortul fizic, de a purta corsetul elastic, de a dormi pe spate.
S-a demonstrat că reducerea mișcărilor în primele săptămîni micșorează probabilitatea de contractură capsulară.
Medicii Departamentului
-
Conțu Ghenadie
+Chirurg plastician, șef departament Chirurgie
-
Conțu Oleg
+Chirurg plastician, flebolog
-
Pașa Sorin
+Chirurg plastician
-
Musteață Adrian
+Chirurg plastician