În fiecare an, în prima zi de vară se celebrează Ziua Internaţională a Copilului, prilej de a sărbători cea mai frumoasă perioadă din viaţa fiecărui om – copilăria, de a oferi sprijin copiilor, de a aprecia şi iubi copiii şi de a promova bunăstarea copiilor din toată lumea. 1 iunie – Ziua Internaţională a Copilului, este ziua în care revenim cu toţii la momentele tandre şi plăcute ale copilăriei inocente, alături de generaţia în creştere.
Dacă mulţi dintre copii se vor distra şi sărbători alături de cei dragi, această zi, astăzi fiind poate mai răsfăţaţi decât în alte zile, este bine de ştiut că există şi copii care nu au puterea să zâmbească, aceştia trăind o viaţă prea dură pentru vârsta lor şi cunoscând problemele triste ale vieţii de la o vârstă prea fragedă.
În această ordine de idei, noi, cei de la Clinica ”SANCOS”, ne-am gîndit că ar fi bine ca această sărbătoare să fie resimțită la fel de vesel și în rîndurile copiilor mai puțin fericiți, astfel, începînd cu luna aprilie, Clinica ”SANCOS” a anunțat o Campanie de colectare a donațiilor benevole pentru copiii aflați în dificultate de la Centrul de plasament a copiilor cu vîrstă fragedă (0-5 ani).
În cadrul Clinicii au fost amplasate 2 boxe unde fiecare vizitator al Clinicii a avut posibilitatea să contribuie financiar și nu numai – cu jucării, rechezite școlare și cărți. De asemenea toți colaboratorii și ADMINISTRAȚIA Clinicii și-au adus aportul financiar, pentru atingerea acestui nobil scop.
Împreună cu Administrația Instituției pentru care au fost destinate aceste fonduri financiare, s-a stabilit lista necesarelor și au fost procurate – jucării, jocuri educative, cărți, materiale birotice, materiale pentru amenajarea unui teren de joacă afară, accesorii pentru proceduri acvative ș.a.
La data de 01 iunie curent, reprezentanții Clinicii ”SANCOS” sunt invitați la sărbătoarea copiilor organizată la Centrul de plasament a copiilor cu vîrstă fragedă, pentru a marca împreună cu aceștia Ziua de 1 iunie și a le înmîna în mod oficial cadourile.
Ținem să vă mulțumim din suflet fiecăruia, pentru contribuția adusă la realizarea acestei nobile inițiative, și vă dorim să aveți mereu copiii sănătoși și fericiți!
La 01.06.2015 vom reveni cu detalii despre cum a fost desfășurat evenimentul.