Кабинет

30.05.2015

Cele mai frecvente afecțiuni ale copiilor în sezonul estival

Cele mai frecvente afecțiuni ale copiilor în sezonul estival

Ziua copilului este un prilej de a sărbători copilăria, de a oferi sprijin copiilor, de a inspira comunitatea și familia noastră, de a aprecia și iubi copiii și de ce nu de a-i pregăti pentru un viitor sănătos, fericit și plin de succese. În ajunul Zilei Internațioale a Copiilor vorbim despre cele mai frecvente afecțiuni ale copiilor în sezonul estival.

Vara este anotimpul îicirc;n care cei mici petrec foarte mult timp jucându-se afară, în aer liber. Deși în acest anotimp copiii se bucură de unele dintre cele mai plăcute activități, în sezonul călduros sunt semnalate numeroase afecțiuni datorate, printre altele, temperaturilor ridicate ori apei de la piscină.

Cum recunoaștem simptomele, cum prevenim și tratăm cele mai frecvente afecțiuni ale celor mici pe timpul verii aflăm din articolul de mai jos:

INSOLAȚIA

copil 1

Apare din cauza faptului că temperatura corpului la bebeluși sau copiii mici nu se reglează la fel de eficient ca în cazul adulților, rezultatul fiind supraîncălzirea rapidă. Dacă bebelușul face insolație, acest lucru se va întâmpla foarte rapid.

Simptome ale insolației la bebeluși și copiii mici

În momentul în care supraîncălzirea se transformă în insolație, micuțul ar putea avea următoarele simptome:

• Febră de 39,4 grade Celsius sau mai mult, dar fără transpirație
• Piele fierbinte, roșie și uscată
• Puls accelerat
• Neliniște
• Confuzie
• Amețeală
• Durere de cap, ce îl poate face mai ușor iritabil
• Vomă
• Respirație rapidă și superficială
• Letargie, moleșeală
• Inconștiență

Ce facem când copilul a făcut insolație

– În primul rând, va trebui scăzută rapid temperatura. Rapiditatea cu care acționați este foarte importantă.

– Dezbrăcați copilul complet și duceți-l într-o încăpere răcoroasă sau la umbră.

– Tamponați-i corpul cu un prosop înmuiat în apă rece și hidratați-l cu cantități mici de apă sau de lapte. Dacă starea copilului se agravează, sunați imediat la 903 sau mergeți urgent la pediatru.

Prevenirea insolației

Pentru a preveni insolația, îmbrăcați bebelușul în haine subțiri și largi. Țineți-l la umbră atunci când ieșiți din casă și verificați dacă îi este cald &iicirc;n mașină. Dați-i mai mult lapte în zilele foarte călduroase (cu 50% mai mult decât de obicei) și stați în casă cât mai mult, în special între orele 10:00 și 16:00.

Pe cât e de plăcut afară când este soare, pe atât de periculos este pentru piele, în special pentru pielea sensibilă a copilului.

Expunerea neprotejată la soare este prima cauză a cancerului de piele. De aceea, în sezonul cald este important să protejați pielea copilului cu o cremă de protecție solară, ori de câte ori ieșiți la plimbare.

Razele ultraviolete pătrund și prin haine și este suficientă o expunere minimă pentru ca micuțul să sufere arsuri solare.

Nu uitați să alegeți o cremă cu factor de protecție cât mai mare pentru pielea copilului (SPF 30 + sau SPF 50+) și să respectați toate regulile de expunere solară la bebeluși (îmbrăcăminte, orar, hidratare).

 

CONJUNCTIVITA

copil 2

Este o inflamație a conjunctivei, care apare mai frecvent la sugar și la copilul mic, în comparație cu adultul.

Conjunctivita este o boală infecțioasă produsă de virusuri sau de bacterii care sunt transmise copilului mic de către alte persoane prin contact direct (mâini), obiecte (prosoape), tuse, strănut.

Este destul de dificil de identificat cine și când a transmis boala, pentru că adulții și copiii mai mari, de obicei, sunt doar purtători sănătoși ai acestor germeni, fără a avea vreun simptom.

Cum recunoaștem conjunctivita

Conjunctivita se manifestă prin secreții oculare anormale, albe, gălbui sau verzi, uneori umflarea sau înroșirea pleoapelor, senzație de mâncărime oculară (prurit), sensibilitate ușoară la lumină (fotofobie), senzație de corp străin intraocular.

Tratamentul conjunctivitei

Această afecțiune trebuie tratată, obligatoriu, la medic. Tratamentele diferă mult, în funcție de tipul de conjunctivită la copil, iar unele dintre tratamentele pe bază de picături sunt contraindicate vârstelor mici.

Reguli de respectat

1. Păstrați cu strictețe igiena mâinilor atunci când interacționați cu copilul, în special când îi administrați tratamentul. Conjunctivita virală și bacteriană este o boală contagioasă, germenele responsabil se poate transmite de pe mâinile adulților.

2. Picăturile sau unguentul ocular necesită administrare în ambii ochi, chiar dacă doar unul este afectat.

3. Secrețiile oculare vor fi curățate cu ser fiziologic. Înainte de administrarea tratamentului, ochii trebuie curățați, obligatoriu, cu ser fiziologic. Nu ștergeți ambii ochi cu același tampon, pentru a nu transfera infecția de la un ochi la altul!

4. Sub tratament, conjunctivita trebuie să dea semne de ameliorare încă din primele două zile de când ați început aplicarea de picături sau de unguent. Dacă nu se observă vreo ameliorare în 48 de ore, mergeți la medic. Uneori sunt implicați germeni mai rari, care necesită investigații suplimentare.

5. Tratamentul durează 7 zile, chiar dacă simptomele pot dispărea din prima zi de terapie.

6. În cazul în care conjunctivita recidivează, este obligatoriu să faceți o cultură din secreția oculară înainte de a reîncepe administrarea de picături.

7. În cazul conjunctivitei virale, copilul este contagios atât timp cât durează simptomele, așadar este necesară izolarea la domiciliu.

 

Afecțiuni determinate de apa de piscină

copil 3

Specialiștii în sănătate publică din cadrul Ministerului Sănătății ne atenționează că apa din piscine poate fi o sursă de microorganisme infecțioase (bacterii, virusuri, paraziți și ciuperci) care, pătrunzând în organism, pot genera o serie de infecții localizate cel mai frecvent la nivelul pielii, ochilor, urechilor și tubului digestiv.

Chiar și în piscinele atent îngrijite există pericolul contractării de infecții, deoarece unii germeni sunt rezistenți la acțiunea de dezinfectare și clorinare a apei.

Cele mai frecvente afecțiuni determinate de baia în piscină sunt:

1. Afecțiuni dermatologice

• Pitiriazisul este o micoză a pielii produsă de o ciupercă caracterizată prin apariția unor pete mici de culoare cafeniu închis, localizate cu predilecție la nivelul toracelui. Transmiterea bolii se face prin apa de piscină, dar și prin utilizarea unui șezlong fără folosirea prosopului personal.

• Scabia și pediculoza pot fi contractate prin folosirea prosoapelor contaminate care nu au fost spălate corespunzător.

• Furunculul este produs de stafilococii din apa de piscină.

2. Afecțiuni oculare și otice

• Conjunctivita de piscină este produsă adesea de virusuri (adenovirusuri sau enterovirusuri) care, pe lângă manifestările oculare (roșeață, edeme palpebrale, dureri oculare urmate de hemoragii subconjunctivale), poate fi însoțită și de alte manifestări, febră, faringită sau manifestări neurologice (radiculomielită, paralizii de neuron motor periferic), care apar la scurt timp după infecția conjunctivală.

• Otita de piscină se manifestă prin durere, senzație de ureche înfundată și mâncărime în conductul auditiv extern și este provocată de o ciurpercă microscopică prezentă în apa piscinelor.

3. Boli digestive manifestate adesea prin enterocolite cu diaree, care apar mai frecvent la copii după ingestia de apă contaminată în care există diverși germeni (chiști de giardia, lamblia, enterovirusuri sau bacterii).

4. Totodată, există riscul apariției unor reacții alergice la dezinfectanții din apă (agenți de clorinare a apei), manifestate la nivelul pielii (dermatite de contact).

NU UITAȚI!

• Persoanele cu afecțiuni digestive, cutanate sau oculare vor amâna baia în piscină până după vindecarea lor

• La cel mai mic semn sau simptom de boală, solicitați sfatul unui medic

• Frecventați locurile special amenajate și autorizate, respectați regulile de igienă personală și evitați înghițirea apei de piscină

• Nu lăsați copilul să facă baie în locuri neautorizate și nu intrați în apă dacă este murdară, aglomerată sau dacă are un puternic miros de clor

• Dușul este obligatoriu înainte și după baie

• Pentru evitarea afecțiunilor oftalmologice, spălați repetat fața cu apă rece

• Nu înghițiți apă din bazin (apar dizenterii bacilare, infecții cu E.Coli, giardioză, hepatita A)

• Nu lăsați copilul desculț pe marginea piscinei, în zona dușurilor, ci folosiți papucii personali

• Folosiți casca, dacă copilul are o sensibilitate la nivelul urechilor

• Acoperiți șezlongul cu un prosop curat

 

Vă dorim din suflet să aveți mereu copiii sănătoși și fericiți!

 

Остались вопросы?

Для заполнения данной формы включите JavaScript в браузере.
0
    0
    Coșul
    Coșul dumneavoastră este golÎntoarceți-vă la magazin
      Calculate Shipping
      Apply Coupon