Кабинет

29.11.2013

Zilele Diabetului Zaharat – o afectiune a omului contemporan

 

Mîine, 14 noiembrie va fi marcată Ziua Mondială a Combaterii Diabetului. Așa cum se întîmplă în fiecare an, și în 2013 SANCOS se alătură inițiativei de desfășurare a unei campanii de informare asupra acestui subiect dureros. În cadrul Clinicii SANCOS la aceasta dată va fi efectuat absolut gratuit testul de glicemie și fiecărui pacient îi va fi oferită consultația medicului vis-a-vis de subiect. Campania urmăreşte să încurajeze adoptarea în rândul maturilor, copiilor şi al adolescenţilor a unui stil de viaţă sănătos, bazat pe o alimentaţie corectă şi pe practicarea regulată de activităţi fizice. 

 

Diabetul zaharat a devenit o afecţiune din ce în ce mai des întâlnită în rândul generaţiei tinere. Şi nu este de mirare. Într-o eră a fast-food-ului, a internetului şi a comunităţilor sociale, factorii care contribuie la dezvoltarea acestei afecţiuni precum obezitatea, sedentarismul şi alimentaţia deficitară, cu conţinut ridicat în grăsimi şi carbohidraţi au devenit omniprezenţi în stilul de viaţă al copilului şi adolescentului. Iar când aceşti factori nu sunt percepuţi drept ceea ce sunt şi anume un pericol pentru sănătatea lor, trebuie să tragem un semnal de alarmă şi să acţionăm. Iar cei mai siguri paşi sunt astfel de campanii educative, care merg ţintit, cu mesaje accesibile publicului şi cu beneficii pe termen lung.

 

 

ATENTIE ! – DIABETUL ZAHARAT 

Specialistii Organizatiei Mondiale a Sanatatii au declarat DIABETUL ca epidemie globala. Conform Organizației Mondiale a Sănătății, numărul total al diabeticilor la nivel mondial este de 350 de milioane. Potrivit Federaţiei Internaţionale de Diabet, la nivel global, la fiecare 5 secunde o persoană este diagnosticată cu diabet şi la fiecare 10 secunde o alta moare din cauza acestei afecţiuni. Estimările specialiştilor arată că până în 2030, 522 milioane de persoane vor suferi de diabet, comparativ cu cele 366 de milioane înregistrate în 2011. Anul trecut, s-au înregistrat 4,6 milioane de decese cauzate de diabetul zaharat la nivel mondial.

 

Care este numărul persoanelor din ţara noastră afectate de această maladie ? 
În tara noastră sunt înregistrați peste 60 000 de pacienți cu diabet zaharat, dar datele ştiinţifice presupun ca la un pacient cu diabet identificat mai exista cel puțin încă doua persoane care au diabet fără semne clinice. Aceste cazuri se depistează întâmplător, la efectuarea analizei, însă câteodată, din păcate, este prea târziu, fiind deja unele complicații.

 

 

CE este diabetul zaharat (DZ) ?

Diabetul zaharat este una dintre cele mai raspandite boli cronice netransmisibile si cea mai frecventa boala endocrina. Se caracterizeaza prin tulburari ale intregului metabolism, in special ale metabolismului glucidelor si prin complicatii care afecteaza ochii, rinichii, nervii si vasele de sange. In esenta, diabetul zaharat este o boala in care organismul nu produce destula insulina sau nu o foloseste eficient.

 

 

CAUZELE aparitiei diabetului zaharat (DZ) ?

 

Factori genetici - au rol important dar nu decisiv. Viitorul pacient diabetic se naste sanatos, boala instalandu-se rareori in copilarie sau adolescenta.

 

Factori de mediu :

  • Obezitatea - creste riscul aparitiei diabetului zaharat.
  • Supraalimentatia - cu consum excesiv caloric prin aport de grasimi animale si dulciuri concentrate ( zahar, ciocolata, prajituri, bomboane, etc. )
  • Stresul - prin  traume  psihice prelungite, repetate. 
  • Alcoolul.
  • Fumatul.
  • Sedentarismul si urbanismul - lipsa efortului fizic.
  • Sexul - Femeile prezinta doua momente diabetogene: sarcina (diabet gestational) si menopauza .
  • Varsta - Mai frecvent la adult ( de 50 de ori ) decat  la copil, cu incidenta maxima dupa 60 de ani.
  • Infectiile virale -( oreion , rujeola , rubeola , etc. ) care ataca pancreasul distrugand celulele care produc hormonul numit insulina  , indispensabil pentru arderea glucidelor.
  • Afectiuni organice - care duc la instalarea secundara a diabetului zaharat ( boli endocrine, boli ale pancreasului si ficatului,etc. )

 

Pentru pacienții care deja suferă de această maladie venim cu cîteva recomandări esențiale :

  • Controlul glicemiei – 2- 3 ori pe saptamina in diferite momente ale zilei; de doua ori pe saptamina profilul glicemic (masurarea glicemiei de 6-8 ori pe zi) 
  • Controlul masei corporale – pacientul cu diabet zaharat trebuie regulat sa-si verifice greutatea ( saptaminal) si circumferinta abdomenului (in norma la femei pina la 80 cm ; barbati pina la 94 cm). Indicile masei corporale IMC – indice ce permite determinarea surprusului de greutate ( IMC 18,5 – 24,9 kg/m3- normo ponderal). 
  • Masurarea hemoglobineiglicozelate ( reflecta nivelul mediu al glucozei din ultimele 3 luni) – o data la 3      luni.
  • Controlul spectrului lipidic ( Colesterolul, LDL, trigliceridele, HDL) – o data la trei luni.
  • De doua ori pe an sa se examineze la oculist; 
  • Nu mai putin de doua ori pe an sa efectuieze analiza urinei pentru determinarea albuminei – proteinei; 
  • Controlul nivelului de createnina si filtrare glumerolara 1 -2 ori pe an. 
  • Controlul tensiunii arteriale zilnic ( valoarea tinta a cifrelor deT.A< 130/80 mm/Hg)
  • Correct si regulat sa indeplineasca recomandarile referitor la ingrijirea picioarelor;
  • Regulat sa se ocupe cu un oarecare gen de efort fizic. Nivelul glucozei in singe innainte de efort fizic trebuie sa fie nu mai putin de 6 – 7 mmol/l . Sunt contraindicate exercitiile fizice cind nivelul glicemiei de 14 mmol/l. 
  • Exercitiile fizice dozate sunt benefice pentru pacientii cu diabet zaharat, ele contribuie la scaderea masei corporale, trebuie sa fie regulat mersul dozat de 40 min.de trei ori pe saptamina. 
  • Sa acorde o atenţie specială dietei care, impreună cu exerciţiul fizic şi medicaţia, reprezintă metode terapeutice majore ale diabetului zaharat. 
  • Alimentatia pacientilor cu diabet zaharat va fi in functie de greutatea corpului, efortul pe care il are de facut, virsta, stadiul bolii si unele stari particulare ( sarcina de exemplu).Alimentatia pacientilor cu diabet zaharat Tip 1 include in sine un control al glucidelor cu care se alimenteaza pacientul. Pentru cei cu Tipul 2 sunt importante  si glucidele si caloriile alimentare.In diabetul zaharat este contraindicata foamea. 

 

Regim igieno – dietetic diabet zaharat  

Este o masura importanta de tratament in toate fazele de evolutie a bolii.

Redam mai jos o impartire a alimentelor in trei categorii (foarte utila pentru orientarea generala a bolnavului):

  • § Alimente interzise: zaharul si produsele zaharoase, fructele uscate (smochine, stafide, curmale, prune), prajiturile, leguminoasele uscate, inghetate, vinul dulce, mustul, siropurile, strugurii, prunele, berea;
  • § Alimente ce se pot consuma in cantitate limitata: painea, cartofii, pastele fainoase, fructele, legumele cu peste 5% glucide, laptele, iaurtul, branza de vaci;.
  • § Alimente ce se pot consuma fara restrictii: carnea si derivatele de carne, pestele, ouale, branzeturile, smantana, untul, uleiul, legumele cu 5% glucide.

 E important sa atragem atentia asupra stilului pentru ca este un factor deosebit de contribuitor la dezvoltarea diabetului zaharat Tip 2 care este si cel mai fregvent intilnit. Noi ne putem influenta stilul de viata, deoarece stim ca nesanatos inseamna obezitate, sedentarism, fumat, stres si alimentatia hipercaalorica. Factorii sanogenetici care stau la baza unui stil de viata sanatos sunt : Miscarea, Diata si mentinerea  unei greutatii corporale cu un indice de masa corporala 25, lipsa fumatului.  

 

În încheierea vă recomandăm un examen clinic general la medicul de familie, completat în funcţie de rezultate acestuia cu analize de laborator şi un eventual consult la medicii de alte specialităţi.

 

„Orice om poate infrunta nespus de multe, cata vreme se poate infrunta pe sine” 

Axel Munthe

 

Medicul de familie Clinica „SANCOS” 

Остались вопросы?

Для заполнения данной формы включите JavaScript в браузере.
0
    0
    Coșul
    Coșul dumneavoastră este golÎntoarceți-vă la magazin
      Calculate Shipping
      Apply Coupon