Ziua Mondială a Rinichiului
Ziua Mondială a Rinichiului este sărbătorită anual în a doua zi de joi a lunii martie. Sărbătoarea a fost propusă de Societatea Internațională de Nefrologie, cu sprijinul Comunității internaționale a federațiilor nefrologice. Acest eveniment reprezintă o campanie de informare și conștientizare, care reunește atât specialiști, cât și oameni din diferite țări.
Scopul Zilei Mondiale a Rinichiului este de a crește nivelul cunoștințelor despre funcția renală, de a informa despre metodele de tratare a anomaliilor în activitatea acestora, de a promova metodele de diagnosticare a afecțiunilor renale în stadiile incipiente și de a preveni și trata bolile renale.
Diagnosticurile de „insuficiență renală acută”, precum și „insuficiență renală cronică”, sunt cunoscute de mulți. Dar puțini sunt cei care știu că anume insuficiența renală crește riscul de deces într-un număr impresionant de boli. În special este mare probabilitatea de deces din cauza bolilor cardiovasculare, complicate de insuficiența renală.
Tulburările în funcționarea normală a rinichilor au un efect negativ asupra filtrării și eliminării din organism a toxinelor, a diferitelor substanțe nocive și a excesului de săruri. Astfel are loc o intoxicație rapidă a sistemelor vitale, ceea ce crește probabilitatea de deces. În același timp, administrarea medicamentelor în tratamentul bolilor complicate de insuficiența renală devine foarte problematică, deoarece riscul intoxicării organismului este foarte mare.
Potrivit OMS, astăzi fiecare a zecea persoană din lume suferă de boli direct legate de activitatea sistemului renal.
Și această cifră crește anual. În cele mai multe cazuri este vorba despre persoane care suferă de forme severe de boli cronice, precum și de persoane cu o boală care intră în categoria celor cronice. În acest caz pacienții cronici includ toți pacienții cu semne de reducere a funcției renale sau semne de afectare a rinichilor pentru mai mult de trei luni. Adesea boala se dezvoltă pe neobservate, iar simptomele vizibile apar deja în ultimele stadii.
Diagnosticarea la timp, efectuată la clinica Sancos, permite identificarea bolilor renale în stadiile incipiente.
Introducerea în 2006 a Zilei Mondiale a Rinichiului a contribuit la popularizarea metodelor de diagnosticare și combatere a insuficienței renale. Regularitatea examinărilor preventive și efectuarea la timp a testelor contribuie la prevenirea apariției unor complicații grave.
Programează-te pentru o consultație la Clinica Sancos, la numărul de telefon +373 (22) 909 909
Sancos – sănătatea și frumusețea nu au preț. Aveți încredere în cei mai buni!